Record de înscrieri la universități. Cea mai căutată specializare în afară de IT

Universitățile din București și-au suplimentat locurile, pentru că au înregistrat în acest an un record la înscrieri.

Printre viitorii studenți se regăsesc și mulți olimpici sau admiși cu medii mari. Cele mai căutate specializări sunt matematica, informatica și contabilitatea. Specialiștii în resurse umane spun că urmează o generație de IT-iști, atrasă de salariile mari și job-ul sigur imediat după terminarea facultății.

Mai mulţi candidaţi au primit fericita veste că au fost admişi. Iar reprezentanţii universităţilor sunt bucuroşi că mulţi tineri cu medii mari vor să studieze acasă, în România.

La ASE, peste 9 mii de candidaţi şi-au depus dosarele. În top se afla cibernetica, unde numărul de locuri a fost suplimentat cu 300. Luptă mare a fost şi pentru contabilitate, dar şi pentru:

Rector ASE: ”Mă surprinde că la resurse umane e o concurență mare. Economia României are nevoie de specialişti pe resurse umane. Este bine să pregătim copii care să ştie nu numai sistemul de salarizare, sisteme de stimulare a oamenilor.

5.500 de tineri vor fi din această toamnă proaspeții studenţi ai Academiei de Studii Economice Bucureşti. Adică 11% din toți absolvenţii claselor a 12-a care au promovat examenul de bacalaureat la nivel naţional.

Şi anul acesta, IT-ul este cel mai căutat job în România. Informaticienii pot lucra de acasă, iar salariile sunt mai mult decât motivante.

22 de mii de tineri s-au înscris şi la facultăţile Universităţii Bucureşti, iar dintre aceştia 106 sunt olimpici. Este cel mai mare număr de dosare depuse din ultimii 3 ani. Cele mai căutate facultăţi sunt matermatica şi informatica, cu 8 candidaţi pe un singur loc, urmată de administraţie şi afaceri şi litere.

Mirabela Amarandei, purtător de cuvânt Universitatea București: ”Probabil că tinerii aleg astăzi mai mult decât oricând şi ca urmare a unor trenduri sociale, culturale, dar cred că astăzi au mai multă autonomie în propriile alegeri. E o generaţie nouă, cu o altă percepţie, dinamică.

Doar 20% dintre companii le mai cer angajaţilor diplome de certificare. Contează mai mult cât de renumită este facultatea absolvită şi mai puţin specializarea, spun specialiştii în resurse umane.

Sursa : ProTV

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: